Anti-model

Vroiam sa construiesc un discurs elaborat despre motivele pentru care este bine sa nu il mai votam pe Basescu. Nu spun ca ar trebui sa il votam pe Geoana. Daca Piticul Barbacot ar fi candidat, l-as fi votat.

Sa va spun de ce nu o sa mai fac greseala de a vota cu Basescu ori vreun personaj din aceeasi tagma.


Pentru ca fiica lui si doamna ex-consilier Elena Udrea sunt mai apropiate ca imagine si ca intelect de vedete porno decat de personaje din emisfera de conducere a tarii. Domnul Basescu este artizanul acestor figuri. Nu as putea sa mai votez cu cineva care recunoaste ca a numit "pe pile" seful serviciilor secrete. Ne ia de prosti si asta ma enerveaza si mai tare. Nu as mai vota niciodata cu Basescu deoarece este incapabil sa reprezinte tara in relatiile externe, esueaza lamentabil in tot ceea ce inseamna diplomatie. Parerea mea ca daca te Putin de batjocoreste in fata camerelor de luat vederi, in direct, esti 0 pe zona de diplomatie.

As vota din nou cu Geoana si cu orice altcineva i-ar fi fost contracandidat deoarece domnul Basescu, in tara asta careia ii plang de mila, reprezinta un model pentru un mare numar de romani. As detalia un pic acest aspect dar ma tem ca sunt prea multe de spus si nu sunt suficient de treaza. Probabil ca o sa scriu intr-o alta postare despre cat de importante mi se par modelele.

Cel mai important motiv pentru care imi doresc sa nu mai fie ales presedinte este pentru ca nu ii mai suport glumele de golan si rasul ala enervant.

Clinc

Ce de culori, ce de minuni, ce de lume pusa sa sarbatoreasca :)
Marketerii impodobesc si fac promotii, mamicile se gandesc la bucate si cadouri, cersetorii scot timpuriu de la naftalina programul de colinde... Taticii se gandesc la diverse spirtoase pe care sa le aiba in bar in noaptea dintre ani. Pitipoancele se gandesc la ce se gandesc ele mereu, la nimic. Indragostitii viseaza la o iarna plina de omat si la sania pe care vor aluneca impreuna cu dragostea lor, de sus de tot de pe munte pana la chioscul cu vin fiert.

Ne gandim cat de multe putem indura? Ne gandim cat de multe putem ierta? Iubeste cu inima dar foloseste ratiunea pentru deciziile tale. Pentru decizii, niciun anotimp nu e mai bun ca iarna. Daca ai de luat decizii, ia-le, nu mai astepta. Apoi, asteapta doua zile si mai gandeste-te la ce ai hotarat. Daca inca ai dubii, gandeste-te si a doua zi la ce ai de facut. Probabil ca dupa multe corecturi si razgandeli vei stii ca decizia ta e cea mai buna. Poate vei simti un fior rece pe sira spinarii sau poate vei respira usurat. Oricum ar fi, nu te lasa dus de viata uitand sa iei decizii.

Nu ma refer la despartiri sau impartiri, nu ma refer deloc la ceva anume. Ma refer la curatenia sufletului, ma refer la generozitate sufleteasca, ma refer la forta spiritului. Unii dintre noi nu au nici suflet nici spirit. Cea mai buna decizie este sa stai, cat de mult poti, departe de ei.

STRUDEL

Nu prea mai gasesc motivatie sa scriu pe blog. Sunt din ce in ce mai suparata si imi revin din ce in ce mai greu. Mi-e din ce in ce mai scarba. Mi-e scarba de politica si de nr mare de javre ordinare, cu muuult mai mare decat nr oamenilor normali.
Insa, as vrea sa povestesc in doua cuvinte ce mi-a marcat saptamana trecuta. O femeie sta 15 minute in fata vitrinei unei patiserii. La un moment dat, intreaba: "Ce strudel e mai bun?". Asta era maxima ei framantare sufleteasca, pentru care si-a donat o gramaaada de timp holbandu-se la vitrina aia. M-a revoltat, m-a enervat, m-a iritat, m-a umplut de dispret.... si de invidie!!! Doamne, oare cand o sa ma uit derutata la o vitrina, sa am ragazul si suficient spatiu in creier, incat sa graiesc "Ce strudel e mai bun?". Ce conteaza ce strudel e mai bun? Cui ii pasa? De unde sa stie vanzatoarea ce iti place tie??? Pentru Dumnezeu, ia orice strudel si pleaca!!!!!

Hello again

Mi-a fost dor de bloggereala dar omul are momente cand trebuie sa fie cu toata fiinta lui intr-un singur loc: resurse fizice, entuziasm, creativitate. Toate trebuie sa fie canalizate catre un singur scop. Intr-o luna am intarit muschiul inimii cu inca 3 mm. Dupa 3 infarcturi pe ora, 26 de ore de munca non stop, vorbe spuse aiurea, am invatat sa ii apreciez si mai mult pe cei care stiu sa imi fie alaturi. Aici am o mentiune speciala, pentru un prieten special, care o data la cat vrea el, imi aminteste ca exista si ca imi transmite un gand bun. Mi-e mai de folos decat multe, multe lucruri. Intre timp, am stabilit ca anul 2010 va fi gazda unui mare eveniment din viata mea (gen unul dintre marile evenimente ale vietii:P)... Mai multe nu pot povesti acum, nu ma simt pregatita :) E o dantelarie care cere un articol separat, maruntit cu grija:)

In perioada in care nu am scris deloc pe blog am avut multe idei de articole. Acestea, desigur, aveau ca tematica fascinantul comportament uman, interfata cu care fiecare este nevoit sa opereze in sistemul social. In tot acest rastimp, nici nu constientizez cat anume, am luat contact cu extrem de multi oameni. Ma simt indreptatita sa spun ca putem judeca oamenii dupa aparente, dupa fizionomie, infatisare, aspect, salut, vocabular, ticuri verbale, "prima impresie"... Mi-ar placea sa am timp sa povestesc mai mult despre modul in care am perceput oamenii in toata aceasta perioada. As vrea sa spun ca am intalnit oameni dulci ca mierea, educati precum o carte de calitate, blanzi precum o patura calda. Apoi, am intalnit si oameni neplacuti ca o cafea stricata, kitschiosi ca un flamingo de plastic si rai ca niste animale innebunite de foame. Dupa contactul cu cei din a doua categorie, nu am reusit deloc sa-mi pastrez cumpatul si sa fac ce ar fi trebuit, adica sa-i trec cu vederea de indata ce i-am intalnit. Total gresit, am pus suflet, m-am enervat, m-am atacat, m-am socat, asa cum fac de fiecare data, de parca fiecare om neplacut ar fi primul pe care il intalnesc la mine in Planetus Utopicus.

Acum ca consemnat schematic ce s-a intamplat in ultima vreme, voi putea reveni incet-incet la bloguit. Imi pare rau ca nu am apucat sa aprofundez deloc pe blogul meu niciuna din framantarile mele reale, importante... De fiecare data cand am incercat sa fac asta, am avut cate o problema. Cum ar fi, teama de a supara pe cineva care citeste blogul accidental sau vreun om drag mie care nu intelege ceea ce vreau sa spun, exact cum ar trebui...

In fine, e tarziu si bat campii. Urmeaza bai cu multe substante si binecuvantate chimicale parfumate si somn agitat, cu clienti, furnizori si oameni multi care vor lucruri suspecte.

Stari poetice fara sens

M-a cuprins asa un fior si un sentiment straniu ca s-ar putea sa ma fac mare. Asa in sensul ala, in care esti om mare, mohorat si apasat de griji, lipsit de timp si de pofte. Si parca se pusese pe mine o ploaie rece, ma intrebam unde o sa ajung...

Imi aduc aminte cum ma uitam la parintii mei atunci cand eram mica: zei nevoiti sa decida in fiecare zi, sa faca multa treaba cu numai doua maini, obligati sa faca mereu ceea ce trebuie, de la sine inteles, niciodata spre dorinta si capriciul lor... Si nu imi este teama ca o sa gresesc, mi-e teama pentru ca nu vreau sa cresc, nu vrea sa devin un mar hranitor si cuminte, vreau sa fiu o cireasa dulce chiar si cand e cruda. Nu vreau sa se creada despre mine ca sunt inteleapta, vreau sa se spuna despre mine ca sunt imprevizibila. Tot cand eram mica, mi-era teama ca o sa ma fac mare. Si sunt (aproape) mare. Acum, mi-e teama ca o sa mor si ca viata e scurta. Oare o sa mor vreodata?

Mi-e dor sa nu am niciun gand, doar vise... Mi-e dor de mine, fara dorinte ci doar cu fantezii, mi-e dor de mine asa cum sunt acum si stiu ca nu o sa mai fiu. Or sa vina vremuri in care trebuie sa aleg pentru mai tarziu, or sa vina vremuri in care o sa stau si o sa astept, o sa vina vremuri in care o sa alerg si o sa uit multe... Si stiu ca o sa pierd multe. Am vazut ieri, fara sa vreau, o stea. Am simtit un gol in inima si un stol de fluturi a fugit din inima pana in stomac. Uitasem cum arata o stea, uitasem cum e sa stai sa te uiti la stele. Am inchis geamul, am tras pardeaua, am inchis usa. Noapte buna!

After work

Ziua ma revolt, gesticulez, vorbesc urat, seara ma linistesc. Cand am ajuns in cuib si se apropie ora de culcare, se asterne linistea peste materia cenusie... Imi dau seama ca tot ce ma enerveaza in timpul zilei devine derizoriu in pacea caminului meu. Ca de fapt suntem toti la fel, ne zbatem pentru o felie de paine. Unii o vor pe toata si te certi mai aprig cu ei dar in definitiv o felie (ca pentru atat e construit stomacul) si o imbratisare sunt de ajuns. Important este sa-ti ramana mintea intreaga si sa nu faci gesturi pe care sa le regreti mai tarziu... Apoi sunt si toatea lumanarile pe care trebuie sa le aprinzi pentru toti pe care ii injuri...
Daca as tine minte pana a doua zi la pranz tot ce spun acum ar fi superb. Poate de-asta mi se intampla tot ce mi se intampla. Asa pana ma-nvat minte cum ar veni si "I become a better me".

Multumesc!

Mi-aduc aminte din cand in cand in cand ca nu am mai scris pe blog si imi pare rau ca am neglijat acest angajament pe care l-am luat fata de mine insami, de a-mi consemna periodic cele mai frumoase si cele mai placute intamplari. Pentru ca "cevapozitiv" este nevoia mea de lucruri rugoase dar colorate si modul in care imi exprim bucuria ca traiesc, bucurie pe care doresc sa o impart cu ceilalti.
Vestea buna este ca nu scriu pe blog pentru ca in viata din afara sa, se intampla lucruri multe si frumoase. Pe langa faptul ca mi-am diversificat rutina after work facand mai multe lucruri importante pentru mine, la munca e un iures pentru care am nevoie sa imi conserv energia si sa imi dramuiesc cuvintele. Mai exact in mica noastra firma va avea curand loc un eveniment pentru care suntem cu totii solicitati 200%. As vrea sa scriu aici, sa fie negru pe alb, ca ma bucur ca impartesesc aceasta crestere profesionala si ca trec aceste provocari cu cea mai buna echipa. Ar fi tare frumos sa spuna acest lucru cat mai multa lume. Daca nu este asa, as vrea sa le spun celor care se intreaba daca te poti simti cu adevarat bine la serviciu, ca "da, se poate".
Ma pregatesc sa inchid inca o zi superba cu sufletul plin de curaj si optimism, plina de recunostinta fata de Dumnezeu si totusi nu atat cat ar trebui, ca am viata pe care o am... Va doresc o noapte linistita si pasnica!

Lumina ochilor

Am gasit asta pe blogul Mihaelei Petrescu: http://elenasbarcea.blogspot.com/! Daca aveti, dati un banut de pe card cand va platiti lumina! Poate o sa-si plateasca si ea intr-o zi singura lumina si sa o vada in continuare, ca noi. CPS nu a fost acolo cand un copil a devenit nevazator datorita un diagnostic ...gresit dar am ajutat nevazatorul sa termine facultatea si sa ajunga profesor. Poate ajutam o mamica sa isi pastreze vederea si apoi sa poata face si ea alt bine, altadata, altcuiva... Ca in "colectivul" de care vorbeam ieri.

In doua

Am avut din nou un weekend de vis. Cu prieteni, cu familie, cu plimbare la munte si aer curat, cu biserica si gatit... Exact asa cum mi-as dori fiecare weekend. Ma bucur din nou de citit si imi place la nebunie ca mi-am reluat bunul obicei de a citi, de a cauta carti, de a le cantari, de a le mangaia, de a le cumpara... Imi place cu atat mai mult cu cat impart aceasta bucurie cu iubitul meu.
Mi-am luat "cele necesare" sa ma apuc de desenat, mai am doar foarte putin si trec la panza, momentul mult asteptat dar inca nu am avut timp sa cumpar tot ce trebuie:)
Am senzatia ca visez, ca nu e viata mea, sa am norocul sa ma bucur de atat de multe lucruri frumoase, de lucruri care se aseaza colorat si zdrangane frumos in viata mea, compunand o melodie care suna bine de tot in mintea si in sufletul meu, numai pentru mine...
Incep sa sterg praful de pe mine si sa am grija de-ale sufletului... si cat pot, si de-al altora. De ce va aburesc atat cu cat de minunata este viata mea?? Pentru ca a altora nu e nici pe departe asa si eu nu sunt nici suficient de buna, nici suficient de desteapta sau de puternica sa schimb ceva.... Dar poate daca suntem mai multi??

In fiecare zi, o parte din neuronii mei se ard datorita dragilor conducatori si oamenilor urati cu care trebuie sa impartim pamantul si aerul, lucruri date de la Dumnezeu sa fie sfinte si respectate. Imi pare rau ca trebuie sa aduc din nou vorba de lucrurile oribile care se intampla "la noi" insa probabil ca daca ar trece o zi fara sa fim umiliti nu am mai vorbi in fiecare zi despre asta. E inutil sa mai insir ce s-a intamplat. O sa fac un singur apel, retoric, la pace si la dorinta de a face bine in lumea asta, orice ar insemna binele pentru fiecare. Da un algocalmin unei colege care sufera, intreaba-ti mama mai des de sanatate, ajuta un batran dezorientat si singur, mangaie un copil, incurajeaza un om cazut. Daca nu "producem" lumina o sa ne stingem.

Am tot evitat sa scriu in perioada asta pe blog pentru ca mintea mea s-a impartit transant in doua. O parte gandeste exclusiv cu nervul utopiei si idealismului iar cealalta zona e pe cale de disparitie deja. Nu mai stiu cum sa fiu si una si alta, ca imi vine ba sa imi pun armura sa dau foc la tot ba sa imi pun margareta in par si sa o iau pe dealuri... Am senzatia ca sunt multi ca mine dar ideea este ca ar trebui sa gasim o modalitate colectiva de a schimba ceva, mai puternica, de a fi noi, de a ne face auziti, de a fi altfel de dragul copiilor si oamenilor dragi noua daca nu pentru noi... Daca aveti idei, sa le auzim. Si propunerea exclude spirale, lichide ciudate si formatiuni extremiste.

Nu stiu daca am fost coerenta pentru ca mi se inchid ochii dar ati inteles mesajul si astept solutii :)

O saptamana frumoasa!

Saptamana asta m-au intristat multe lucruri. Primul ar fi statul nostru de tot rahatul. Mama a iesit la pensie si i-au calculat-o intr-o mare bataie de joc, fara sa se uite pe hartii... Astea-s doamnele functionare, cu aur pe maini si pretentii de doamne, care te imping la metrou si te privesc cu dispret. Ele lucreaza la stat si detin puterea. Ele si-au pus primele termopan, au rujuri colorate, isi fac concediul la Mamaia in fiecare an si sunt fericite. Ce e dincolo de asta, nu conteaza! Asta te asteapta dupa 35 de ani de munca. Umilinta oferita cu lejeritate de niste doamne colorate in par si cu probleme cu nervii!
Mda, multi oameni au probleme. Unii de sanatate, altii au probleme in dragoste, cu banii, cu prietenii, cu cu cu... Iar altii isi creeaza probleme. Pentru ca nu au nicio problema adevarata, inventeaza una. Ca nu cumva sa se trezeasca deodata ca nu mai au ce povesti, inventeaza probleme si mici drame care sa le permita mici scenete si vaicareli. Mi-e mila de ei. Hologramele astea nu o sa ii lase prea usor sa fie cu adevarat fericiti. Am invatat de la o manichiurista de 22 de ani din Militari ca cei care vorbesc despre nefericirea lor nu sunt cu adevarat nefericiti. Mai au o sansa:)
Inteligenta, inteleapta si trecuta prin multe manichiurista! Intelepciune si armonie va doresc si voua in aceasta saptamana! Sa aveti un suflet usor si iertator, sa aveti forta sa priviti lumea cu iubire si bunavointa, sa plantati ceva atunci cand dezradacinati ceva, sa mangaiati un om pentru fiecare om pe care l-ati suparat...

O saptamana frumoasa va doresc!

Ritmuri marine

In 10 ore sunt la Berlin. O iesire scurta cu fetele, sa ne distram, sa radem, sa dezbatem, sa facem toate tampeniile timp de 3 zile fara sa se faca tarziu, fara work a doua zi.

In mai putin de 5 ore o sa ma astepte in fata blocului doamna Lens thru her life si o sa plang ca e devreme. Acum imi vine sa plang ca timpul trece fie prea repede sau prea greu, oricum intotdeauna anapoda. Ca un val violent, ma izbeste, ma arunca la mal. Pe mal, fara distractie, fara caluti de mare, fara corali. Pe mal, ma bate soarele in cap pana fac insolatie si uit tot. Si cum arata fundul marii si de unde am capatat coada asta de sirena... Mi-e dor sa curga timpul in ritmul meu, mi-e dor sa tin foarfeca in mana si sa-mi croiesc singura propriul meu tipar. Propria mea coada de sirena sau in ce as mai vrea eu sa ma deghizez :)

Timpul nu mai bate in ritmul sangelui care imbujoreaza obrajii ci in ritmul sangelui care trebuie sa munceasca din greu sa tina inima, creier, plamani. Si timpul nu mai e amuzant, timpul e serios.

Povestea din poza. Despre prieteni

Iata povestea mea pentru fotografia postata de Lensthrumylife, pentru care nu mi-am gasit cuvintele decat acum, in urma unor intamplari...

Prietenii nu sunt cei care te suna, nu sunt cei alaturi de care ai trait cele mai frumoase experiente din viata, nu sunt cei pe care ii suni in fiecare zi. Prietenii sunt cei pe care ii suni tu noaptea, cand plangi si ti-e greu. Prietenii sunt cei pe care indraznesti sa ii tragi de maneca si sa le spui ajutor. Doar in fata lor ai curajul sa te-arati asa cum esti, fara putere, fara curaj, fara resurse, intr-o noapte, fara sa numeri orele... Doar deh, cum zicea vorba romaneasca, prietenul la nevoie se cunoaste....
Si acum, uita-te in spate doar prin oglinda masinii, tine fruntea sus si spatele drept. Drumul e lung si plin de mistere. Trecutul deja il stii, gandeste-te la viitor!

Va imbratisez prieteni!

Mi-e dor de tara mea

Nu, nu vreau sa vorbesc de Basescu si de o tara lasata in urma omenirii... Vreau sa vorbesc de tara mea, adica acolo unde merg eu la tara de cand sunt mica. Satul lui tata, apoi al alor mei, de-abia mai tarziu al meu... Satul in care m-as fi nascut cu bucurie daca nu m-as fi nascut in Militari.

Stejaru e un fel de taram de vis, cu paduri nesfarsite, care se incolacesc una pe langa alta, izgonite de un rau albastru-verzui, deloc adanc si cald, cu pesti mici si pietre frumoase. Incununat de plaja, cu nisip fin cum nu a cunoscut niciodata Mediterana, candva mai auriu decat Closca cu puii de aur, Stejaru e locul infiintarii mele spirituale. Locul primei iubiri, locul primului sarut, locul in care am plans, am batut din picioare, am dat cu sapa, m-am batut cu apa, pepeni si rosii... Am masurat satul de mii de ori cu roata de la bicicleta si am avut casa intr-un dud despicat dar care m-a primit cu bratele deschise.

Acolo, pentru mine, n-a existat nicicand decat traire adevarata, incinsa bine la 40 de grade si racita cu pepene rece:) Acolo e locul in care m-as duce cu 300 de km la ora daca intr-o zi nu o sa mai suport ipocrizia si ingamfarea Bucurestiului, strazile murdare si specialistii de marketing, glossy, glamour, premium si targetat, agendutele sexy si ifosele culturale.

Mor de dorul verilor la Stejaru si mor ca a trebuit sa dorm la pranz de atatea ori si sa ratez ore de stat in soare, ore pe care acum le plang cu lacrimi care nu vor fi niciodata intelese...

Sunt oameni care inteleg exact ce simt si care nu stiu daca citesc aceste randuri.. Daca le-ar citi ar zambi si ar crede la fel ca mine, ca Stejaru este un sat despre care poti povesti prea putin si care ramane in suflet pentru totdeauna...

Satul nu mai e acelasi ca in copilaria mea dar Stejaru nu se va schimba niciodata :)

Trauma post-concediu

Nici nu m-am intors bine in Bucuresti si starea de non-vacanta m-a regasit, m-a acaparat, a dat cu mine de pamant. Serile sunt la fel de scurte si de-abia daca imi ajunge timpul pentru ce trebuie sa fac, nu mai vorbesc de ce nu trebuie sa fac dar mi-ar placea tare mult... Gen hobby-urile si rasfaturile mele, de la un SPA in cada la a scrie ceva mai mult decat un raport pe blog cu ce am mai facut lately. Una din propunerile pe care le vehiculam de ceva vreme este sa ne retragem la tara, sa ne facem o ferma (gen FarmVille:)) la una din casele alor nostri si sa traim acolo ca in basme. Dar imi place viata asta de oras in fierbere, care are puterea sa lupte dar sa se si bucure. Totusi, ma cheama muntele la el, asa de rau ca simt in radacina firului de par cum vibreaza pamantul de izvoare repezi. Bag fructe in mine in disperare, ca un om caruia i s-a zis ca daca nu mananca fructe, explodeaza o bomba la metrou la Unirii. Imi tot repeta mama ca fructele dau energie si sunt sanatate curata si mamanc de doua ori pe zi numai sa nu mai ajung ca inainte de concediu, zombie on the inside, ceva aiurea si neinteresant on the outside. Viata la oras e grea si te consuma :)

Preluat leapsa Sharing is carrying, de la Lensthrumylife

1. tur prin Europa - noapte si marea nevazuta alaturi, cautat de cazare la 3 dimineata, cafele, muzica. castigator la categoria aventura
2. drum spre Finlanda - castigator la categoria nr de avioane schimbate in 5 zile si la distrus prejudecati despre tari
3. drum spre Paris - primavara, dragoste, emotie. Primul drum cu avionul cu iubitul meu. Castigator la categoria "boem".
4. Delta Dunarii - chitara, lacrimi, dragoste. Castigator la categoria trairi.
5. Drum spre Salzburg - castigator la categoria furtuna si nu "se vede nimeni nicaieri"
6. Drum la Stejaru - castigator la categoria "canicula e de la 45 de grade in sus", albine si sete
7. Valea Plopului - castigator la categoria "nu se mai opreste ploaia", ne alearga copiii, numar de poante pe minut, forta fizica si morala.

Predau catre Mihaela Petrescu si catre Miruna

Cum am descoperit Barcelona

Am descoperit Barcelona plimbandu-ne pe strazi, plimbandu-ne prin cartiere, mancand la "cerveserii":) Nimic deosebit, fara puncte de atractie, fara carduri si harti de turist, fara sa iti propui sa ajungi nicaieri. Acolo e Barcelona, unde reusesti sa iti iei exact ceea ce vrei din orasul asta, fara sa ti se spuna ce trebuie sa faci, ce trebuie sa vezi, ce trebuie sa iti placa. Avand in vedere ca in ultimele zile de concediu, cele care mi-au priit, am stat numai prin bodegi si pe strazi fara nume rezonante, nu am ce sa va povestesc :)
Am ras, m-am relaxat complet, am vorbit o gramada. Me & boyfriend ne-am petrecut ziua de nastere (comuna) si ziua aniversarii a 8 ani de "love, love, love" (aceeasi cu ziua de nastere) pe plaja. Am stat noaptea pe plaja, am cantat "tu", am cantat iris si vama veche. Ne aminteam numai refrenul din fiecare piesa dar nu mai conta nimic decat ca e bine si simplu. Daca va intrebati ce fac sandalele, sunt bine si au rezistat de minune la apa de mare, vant si nisip, asa carpite cum au fost.

Barcelona - mai prietenoasa in a cincea zi

Nu pot sa adorm. Si acum e grav. E 4 fara ceva si nu pot sa adorm. Maine o sa ma rupa in doua aglomeratia si soarele.
Sa rezum ziua de azi, mai precis de ieri. Dupa micul dejun am vizitat Camp Nou, stadionul FC Barcelona. Ne-am minunat, ne-am distrat rau, am facut poza cu Messi (he he;)) si am cumparat chestii pentru acasa. Aglomeratia era rezonabila, ne-a dat loc de intors si sa ne simtim bine. Dupa o pauza de aer conditionat la hotel (avand norocul sa fie pozitionat chiar langa Camp Nou) ne-am aventurat pe stradutele minuscule din Barcelona. Am mancat super bine, ne-am imbatat cu sangria, ne-am plimbat, am vazut animalute pe nu-stiu-ce rambla. Cand am dat de turisti multi iar pe stradute mi s-a facut rau instant si a trebuit sa ne intoarcem la hotel. Dupa o cura cu aer conditionat mi-am revenit. Intre timp s-a lasat seara si am iesit pe langa hotel unde am mai baut ceva sangria :)
A doua zi reusita. Am inceput sa ma simt bine. :)

Azi, frumos in Barcelona

Azi am fost in Satul Spaniol, o cetate cu cladiri specifice mai multor zone din Spania. Piatra multa, alei, putina lume. Am stat vreo trei ore dupa ce am facut un tur complet, am facut poze si ne-am prostit pe acolo. M-as duce in Satul Spaniol in fiecare zi.
Credeam insa ca o sa fie mesteri cu obiecte de artizanat. Dezamagire. Multe erau de artizanat dar erau urate si super multe produse de serie:(
Nu mi-am luat nimic, asa cum speram, dar a fost foarte frumos!
Asta seara incercam sa ne plimbam prin diversele Ramble.
Maine trebuie sa vizitam Camp Nou si cred ca o sa mergem sa vedem pestuci la acvarium:)
Azi a fost groaznic de cald.

A treia zi in Barcelona. Caldura mare, mon cher!

Sa va spun pe scurt traseul de azi: dimineata, ora 9.00 - mic dejun. Extraordinar.
Hotelul are serviciile impecabile. Va recomand cu caldura Hotel Madanis. 4 stele, in afara zonei turistice.
Ora 10.00 - cafea langa hotel
Ora 11.00 - 12.00 - asteptam un mail la hotel
Ora 13.00 - ajungem in Parc Guell. frumos dar plin de hoarde nesimtite. Mi-au luat pofta. Om langa om langa om. Parcul mi s-a parut destul de neingrijit. Am dat 10 euro (mai exact 42 de lei, uf) ca sa vedem in Muzeul lui Gaudi 3 scaune, o toaleta si doua tablouri mari. Dragut dar nu merita.
Mergem iar pe jos de lesinam, luam metrou, mancam la ora 4 in port numai fructe de mare gatite traditional. Nu credeam ca o sa mananc chestii puse cu tot cu ochii in farfurie. Am aflat ca nu imi plac scoicile.
Ora 19.00 - in port se danseaza. e frumos. Cand au venit sa stranga bani de la privitori l-am luat pe "partener" de mana si am intins-o. Am alergie la dat bani. In orasul asta in afara de umblatul pe strazi nimic nu e gratis. M-au rupt cu intrarile si cu telefericele si cu si cu si cu.
Ora 20.00. Dupa ce am mers iar pe jos o gramada constatam ca la ora 20.00 se inchide Satul Spaniol. Scria acolo si de bilete de noapte dupa ora 20.00 dar era pacaleala. Era inchis si punct. Mergi iar o gramada pe jos.
Am ajuns la 22.00 in jurul hotelului dupa alte peripetii. Am mancat. Nu ma simt chiar bine pentru ca era cu o crema care continea usturoi:( mrrr
Maine - inca nu stiu programul.

Ok, s-ar putea sa va supar un pic cu Barcelona. Nu simt ca e genial. Insa mi-am dat seama si de ce. Mult prea multi turisti. Este imposibil sa stai linistit intr-un loc si sa nu auzi in urechi urlete in chineza, in spaniola sau in franceza. Eu credeam ca romanii behaie aiurea dar se pare ca suntem o natie chiar mai linistita decat altele.
Mergem cu metroul peste tot ca sa ajungem mai repede si sa nu stam la soare ca vedem negru in fata ochilor. Pe de alta parte, la metrou, atat tunelele care leaga liniile de metrou cat si peronul nu este prevazut cu niciun fel de ventilatie ceea ce transforma metroul intr-o provocare. Apoi, o data iesit la suprafata orasul te ia pe sus. Zgomotul de motociclete, scutere si camioane mi-a atrofiat 3 sferturi de creier. Apoi, caldura:) Apoi, mii de oameni de care trebuie sa te feresti. Oameni care iti vand sosete. Te pierzi pe o straduta. Of, afli ca si asta e turistica. Un indian iti zice "hola" (ciudat stiu) si te-ar trage de guler sa mananci ceva la ei.
In sfarsit, ajungi sa bei ceva intr-o cafenea calma. Trebuie sa astepti un chelner 15 minute (in conditiile in care ajungi acolo stors) sau cel mai bine te duci dupa ei daca mori de sete. Ceri limonada (cu gandul la una in care se plimba ca la balet niste samburi) ca doar la astia cresc lamaile in parcuri. Si, soc! El te intreaba: "Fanta"? Oamenii astia prin limonada inteleg Fanta sau orice altceva la doza sau la sticla. Nasol. Apoi, incepi sa fumezi. Evident ca trebuie sa le ceri tu scrumiera. Ei nu ti-o aduc. Tu scrumezi pe jos. La inceput ai remuscari dup-aia te obisnuiesti. In fine, bautura, nota de plata si restul vin intotdeauna repede. In schimb, nicaieri nu te saluta calduros si nu iti spun la revedere. Nu au rabdare cu tine sa iti spuna ce e traditional, bun, din ce e facut samd. Sau probabil ca vorbesc dar cu tot cu din astia de-ai lor. Singura chestie pe care o stie oricine in orasul asta in engleza este datul din cap la stanga sau la dreapta. Gesticulam la greu.
Apoi, o problema majora. Un oras atat de turistic nu este prevazut cu toalete publice iar uneori mergi destul de mult sa ajungi la un bar. In plus, trebuie musai sa mai bagi inca un suc in tine (ceea ce declanseaza lantul) ca sa poti merge la toaleta. Credeti-ma. Cand mergi pe jos 14 ore pe zi poate fi o problema.
Oricum ar fi serviciile in aceaste bodegi despre care vorbesc mancarea este fantastica in special fructele de mare despre care nu credeam ca o sa ma prinda asa rau.
Nu este conceptul ideal de concediu pentru mine (doar daca nu e Paris:D) dar mai sunt multe zile in care o sa descopar Barcelona.
A, am fost si la Sagrada Familia ieri. Cu riscul de a arunca in mine cu ce aveti pe la indemana, nu m-a fascinat asa cum se intampla cu toata lumea. Va rog sa ma credeti ca de vina e caldura si aglomeratia excesiva.:)

p.s cand am ajuns ieri pe plaja cerul era incredibil. mostra in poza.

A doua zi

De-abia astept sa cobor la micul dejun sa pap bunatati. E foarte bun micul dejun aici la hotel. Tot pe plan culinar, ieri am mancat intr-un cartier pe langa plaja cei mai buni calamari ever.
Desi avem o capacitate incredibila de a fugi de valul de turisti aseara ne-am plimbat pe jos (plimbarea de seara) si am ajuns la Fantanile Magice, ale cu lumini si muzica and stuff. Rewarding! Evident ca nu am avut aparatul la noi ca am zis ca iesim asa prin fata hotelului la o tigara de seara. In final am mers o ora si ceva si am ajuns la locul de care va spuneam. He he, parca asa mai intru in atmosfera.
Ieri am mers de doua ori cu telefericul, telecabina si ce "tele mai au pe aici oamenii astia. MOnt Juic si castelul si ce se mai lauda ei pe acolo nu m-au dat pe spate. Si mi-e ciuda. Nu stiu ce am ca nu ma pot integra asa bine, nu ma ia valu' si nu ma da nimic pe spate. UFF:( Dar mai am f multe zile de petrecut aici, ii mai dau o sansa:)

Iete Barcelona!

Am ajuns undeva in Barcelona ne-turistica. E liniste in jur, e curat, oameni draguti care pierd vremea sambata prin bodegi si crasme. Hotelul e super, pretul mai mult decat onest, net wireless inclus in pretul camerei si care mai si merge:)

Am vazut rapid asa doua case de-a lu' nenea Gaudi (exteriorul) si am mancat prin spate pe o straduta (tot ne-turistica. Deocamdata nu stiu exact pe unde am fost dar am trecut pe langa La Pedrera.

Practic azi am facut scouting pe mijloace de transport, feelu' din oras, atmosfera. Ne place cu metroul si cred ca o sa fie mijlocul nostru preferat de transport, la fel ca la Paris. Ajungi super civilizat si rapid in orice punct al orasului doresti. In plus, in metrou e aer conditionat, iata o bila alba. Cu metroul e ceva ciudat insa. Cand am schimbat metroul a trebuit sa mergem pe la suprafata si ne-au ghidat ca pe zombi pana la urmatoarea linie de metrou, am trecut pe mai multe strazi, intersectii etc. Bizar. Ma si miram de ce nu poarta spanioloaicele (pieton) tocuri. Asa se explica.
E foarte cald aici. Noroc ca au mai fost adieri din cand in cand. Am fost pe la un magazin de fructe si ne-am cumparat struguri si masline si am mancat ca dementii in camera de hotel. he he
am adunat de la receptie toate flyerele din lume si asta seara sau maine dimineata decidem ce facem maine. Probabil mergem la mare plus inca ceva.
O constatare. Spanioli sunt de-o relaxare sora buna cu lenea. Parerea mea. Ma amuza spaniola, imi vine sa rad cand ai aud. Chelnerul de azi avea o voce f deosebita si faptul ca vorbea si spaniola pe deasupra il facea sa sune ca Donald Ratoiul:))
Sunt agitati. Pana acum decat tipul de la receptie stia engleza. In rest, gesticulat la greu. Maine o dau pe franceza, macar sa balmajim in 10 limbi, vedem ce iese..
Acum ma culc.

La Gaudi erau cozi imense. Nu stiu sigur daca o sa apucam sa vedem ceva si in interior.

Cu bagajele facute

Cu bagajele facute, asezate cuminti la capul patului, incarcate de speranta ca le asteapta o noua aventura, va salut si va spun cu respect ca in mai putin de 4 ore trebuie sa ma trezesc si sa alerg spre aeroport. Gata, plec la Barcelona. Ce criza, ce august, ce melancolii, am in fata bucurie, zari si mari albastre, un partener strasnic de calatorie!

Simt in primul rand curiozitate. Nu stiu mai nimic despre Spania, despre Barcelona si spanioli. Inainte cand ma gandeam la Spania ma gandeam la o combinatie exotica intre mauri si stralucitorul spirit european pe care il ador. Acum, din pacate, ma gandesc mai mult la clima bizonica si la ce-or fi facut oamenii astia de-au atras acolo atata amar de romani. Dar voi afla curand:)

Sper sa fiu cool ca toti bloggerii care scriu din vacanta dar ma indoiesc ca va fi asa:) O sa alerg ca o nebuna de dimineata pana seara si mai mult ca sigur ca o sa ma usture si talpile sandalelor si nu o sa vreau decat sa ma intind.

O, da! Si partenerul meu strasnic inca lucreaza acum in sufragerie la nu stiu ce documente super importante mi mi mi, acceptandu-si soarta de furnizor de rochite si margelute :))) Dar eu il recompensez maine cu o cafea in aeroport si multa voie buna!

O sa credeti ca sunt dementa (poate si sunt dar normalitatea e relativa) pentru ca deja mi-e dor de birou, de colegii mei frumosi si de familia mea superba. Dar cum calatoriile nu prea ies in 20 o sa ma rezum la aratat poze si distribuit magneti de frigider.

Va sarut, va iubesc, ma grabesc

P.S. Voi prelua leapsa superba de la scumpa mea lensthrumylife de indata ce ma intorc de la Barcelona

Un suc, o prajitura, o piesa de teatru

Acum doi ani m-am intalnit cu un prieten, am mancat o prajitura, am baut un suc si a ramas sa ne mai vedem in vreo cateva saptamani. Ii povesteam cu mult aplomb si entuziasm de proiectul CPS "Nu te prinde sa fii rau". Gesticulam, vorbeam, ne contraziceam, imi dadea sfaturi si indicatii. Au trecut doi ani. Dupa doi ani, mi-a raspuns la un sms trimis de mine ieri. Formal, dar a raspuns. Nici nu stiu de ce a raspuns, nici macar nu stiu de ce nu a vrut sa ma mai vada doi ani.

In fine, timpul si viata.. Te faci mare ... si ... off.. Mereu am fost fascinata de timp. Cand eram mica vroiam sa ma fac arheolog ca sa dezgrop povesti superbe demult uitate. Cu fapte de vitejie, cu cavaleri care si-ar fi dat viata oricand pentru onoare si cuvant. Cu domnite care ar fi fugit pe vai si dealuri tinandu-se de rochii si alergand despletite pentru un ideal. Cu batrani monosilabici si furiosi ca nu pot impartasi mai mult din secretele pe care le detin... Acum timpul seamana mai putin cu o poveste si mai mult cu o combinatie intre teama, infrigurare si speranta.

Concluzia la sfarsitul intalnirii de acum doi ani a fost ca ne re-vedem si ca piesa de teatru va avea o continuare. Pana acum nu s-a intamplat nici una nici alta...

Se apropie o anumita perioada din august plina de cutremure sufletetesti.. Prietenii stiu de ce :)

dar voi stiati ce e enamelu'?

Din seria, mintim poporu cu televizoru, publicitatea e o minciuna frumoasa sau pentru fraierii care nu cauta in dictionar cand nu inteleg un cuvant, va recomand articolul despre enamel din IQads

sandale carpite si stare de spirit schioapa

iubesc sandalele si ele s-au rupt :(. le-am reparat si sunt carpite. o noua sanda s-a grefat pe sandalele mele. nu stiu daca viata mai poate fi la fel pentru vreunul dintre noi.

nu ma simt bine. ma simt sleita, ma simt trista si sictirita. ma dor picioarele, stomacul, capul.

detest twitter. oamenii spun numai tampenii fara sens pe twitter, inclusiv eu, dar eu renunt la twitter. pe twitter nu sunt nici remarci inteligente, nu afli nici barfe, nici nu nimic.

ma enerveaza rau bucurestenii. sunt niste oameni de tot rahatul. cand auzeam chestia asta credeam ca vine dintr-un complex de provincial. dar chiar sunt altfel, bucurestenii... sunt de rahat. sunt grabiti, murdari, aroganti, nesimtiti. nu cred ca imi citesc mie blogul oameni care s-ar simti jigniti de generalizare insa, "da, desigur, nu suntem toti asa."

in bucurestiul asta nimic nu te indeamna la bine, la prietenie, la visare. in bucuresti devine o lupta sa traiesti frumos, sa ramai senin, zambitor, politicos. in bucuresti e important cine are gura mai mare si mai multe fite. fite de intelectual care descopera "arta alternativa", fite de manelist, fite de bambuist si fratellist.
sa vorbesti normal si sa porti tricouri fara mesaje si fara imprimeuri e demodat.

putem macar sa coloram bucurestiul cu zambetele, bunavointa si simplitatea noastra. sa fim asa simpli, cum eram noi cu totii candva.... acum nici copiii de 7 ani nu mai sunt simpli. daca nu sunt complexi si interesanti nici ei nu se mai suporta.

ceva pozitiv din asta ar fi ca "if you can make it here you can make it anywhere" :)

Partea pozitiva

Dati-mi ceva pozitiv de care sa ma agat si mai repede. Doza scazuta de incredere in dimineata asta. Ma simt coplesita de taskuri care nu se termina niciodata, nici inainte nici dupa 6. Problema este ca doar le car in carca, stiu ca trebuie facute dar nu m-am apucat niciodata de ele. Ma simt simt extenuata, invinsa si nepregatita.
Am nevoie de o vacanta ca de aer. Dar de pe 8 sunt Infanta Maria - Stefania, in Barcelona pentru 8 zile. Eu si consortul meu o sa ne petrecem iar ziua de nastere si aniversarea celor 8 ani de relatie, pe un taram necunoscut, cine stie ce pe unde, ce mai bem, ce mai mancam, ce ni s-o mai intampla...
N-as vrea sa va povestesc de ce ma simt invinsa. Motivele sunt prea prostesti, in plus le-ati auzit de vreo "n" ori de la mamele, surorile, iubitele si prietenele voastre:)

Partea pozitiva: ziua inca nu s-a terminat :)

Donati pentru Alex Damian prin ROMTELECOM!

Revin cu o informatie foarte importanta!

Pentru Alex Damian se poate dona acum si prin intermediul retelei ROMTELECOM:

0900 900 160 PENTRU A DONA 10euro
0900 900 162 PENTRU A DONA 2euro
0900 900 165 PENTRU A DONA 5euro

USOR, RAPID, CONCRET. TU NU VREI IN RAI? DONEAZA! PUNE MANA PE TELEFON!

Luni dimineata

Ieri am avut o zi perfecta. O zi cu ale sufletului si ale trupului. Am mers la biserica si apoi am stat la umbra in parc. Am mers la piata si m-am delectat cu mirosul de legume proaspete, care-mi aduce in tot corpul senzatia de fericire extrema pe care o experimentam in fiecare vara, timp de 3 luni, an de an. Am gatit "din dragoste" si m-am bucurat de complimente. Seara am baut un suc la LaserMaxx si apoi m-am dus sa vad Ice Age. Am ras.
Azi dimineata, ora 8.00, parcul Kiseleff. Racoare, adieri, miros de iarba proaspat taiata. Imi simteam creierii plin de vacante si vedeam Dunarea cum se intinde in fata ochilor mei, adanca, inexplicabila. Apoi ma gandeam la apa azur din Cannes, singura apa de mare in care am avut curajul sa intru pana la gat :)
Am iesit de la metrou. Viata e frumoasa si sunt crampeie de zi cand o vad si mai frumoasa. Speranta nu e o vorba, e o realitatea a fiecarei zile, e o sansa. Am ajuns la birou. Pe mail nicio veste proasta. Ziua e inca frumoasa. Cafea mi-a iesit ok. Ce bine ca azi nu mai omor pe nimeni cu cafeaua mea. Intru pe site-ul lui Alex. Robert, colegul lui de camera a murit. :( Viata e o roata, e un rau repede, te rostogoleste, te spala, te rupe in bucati mici.
Odihneasca-se in pace!

la marginea pantei abrupte

Ma pregatesc sa merg acasa. Sa fac lucrurile caldut-banale, care masoara fericirea intr-o viata de om cu relatie stabila si cu dorinta de viitor previzibil. Imi pup iubitul, ii spun sa mergem sa cumparam una alta, gatesc ceva, ma agit prin casa, las televizorul sa zbiere pe fundal, ma asez extenuata pe canapea, ma uit la Mircea Badea, ma culc. Si tot asa.
Iar in sufletele unor oameni, undeva in Cluj, se strecoara un fior polar, incarcat cu bucati mari de gheata. Copilasul lor, lumina ochilor, icoana lor, merge pe o ata, desupra unei prapastii. Copilasul se uita catre cei care se afla in zona sigura, dincolo, de linia de pericol a prapastiei. Oamenii isi vad de viata. Stau pe banca in parc, forwardeaza un banc, se gandesc la lista de vacanta, isi aleg tinuta pentru o seara in club. Copilul nu intelege unde se afla. Nici nu stie cat va mai rezista, uneori bate vantul puternic dinspre prapastie si se aude un sgomot puternic, ca un urlet de fiara. Parintii dispera in spatele copilului, neputinciosi. Plang cu lacrimi fierbinti, sa topeasca gheata care se strecoara in suflet. Plang cu lacrimi fierbinti sa arda tot cosmarul. Cauta privrile celor din partea sigura a prapastiei. Acestia isi feresc privirile, soptesc ceva ce nu se poate intelege, isi croiesc drum mai departe, cat mai departe de linia periculoasa a prapastiei.
Copilul priveste departe. Eu privesc in jurul meu si imi vine sa plang ca nu vad oameni tipand dupa ajutor, care sa intinda mana copilului, sa formeze un lant uman, sa il traga in zona sigura. Mi-e rusine, ma arde, ma ustura. Si stiu ca daca as fi in locul baietelului poate nu as avea nici curajul si nici forta lui.

Salvati-l pe Alex Damian. Donati, jucati, spuneti mai departe. Nu mai stati!

Alex Damian Brisc are 3 ani, este din Cluj si din luna mai 2009 se lupta cu un diagnostic teribil: NEUROBLASTOM stadiul III (tumoare gigant). Alex Damian are sansa de a se vindeca in strainatate, la Institutul Gustave Roussy din Villejuif, Franta, unul dintre cele mai vechi si recunoscute institute oncologice din Europa. Tratamentul costa initial 165 000 de euro. Cazul este deja in atentia opiniei publice asa ca speranta de a strange aceasta suma uriasa a crescut. Fiind vorba de o suma semnificativa va fi nevoie de ajutorul fiecaruia dintre noi.

Centrul pentru Proiecte Sociale va invita sa faceti parte dintr-un lant care il poate trage la suprafata pe Damian, deasupra indoielilor si suferintei.

LaserMaxx Romania (Bucuresti), partenerul Centrul pentru Proiecte Sociale in aceasta actiune, va gazdui luni 3 august si marti 5 august, o actiune de strangere de fonduri. In aceste zile, de la ora 14.00 la ora 24.00, toate incasarile din jocurile de laser tag vor merge catre Damian. Datorita costului scazut al unui joc de laser tag (15 minute – 15 lei) pretul unui joc va fi majorat la 20 de lei. Va vom astepta acolo cu un suc, ceva de rontait si multa buna dispozitie. Desigur, cine doreste sa ofere mai mult pentru un joc de laser tag este invitat sa o faca. Daca nu ai timp sa ni te alaturi poti dona cash la LaserMaxx in orice zi, in timpul programului arenei.

De asemenea, conturile lui Alex iti stau la dispozitie pentru donatii bancare.

Sa luptam impreuna pentru salvarea unei vieti! Convinge 10 prieteni sa joace laser tag in zilele de 3 si 5 august 2009 sau sa doneze orice suma pentru Alex!

Trimite-ne confirmarea prezentei la LaserMaxx la numarul de telefon 0726 140 106 (Ioana Tatar) sau contact@proiectesociale.ro. De asemenea, trimite-ne numele tuturor care ti s-au alaturat in aceasta lupta. Vom alcatui o lista cu sustinatori si vom transmite din mesajele voastre de incurajare parintilor si lui Alex. Nu fiti modesti, trimiteti-ne numele voastre si ale sustinatorilor care vi s-au alaturat. Acolo unde sunt multi oameni, mai vin intotdeauna si altii iar unde-s multi puterea creste. Haideti sa fim cat mai multi! Lista va fi afisata pe site-urile www.lasermaxx.ro si www.proiectesociale.ro. Astfel, vom urmari cu totii in timp real cati suntem cu adevarat!

Pentru informatii suplimentare accesati www.alexdamian.com

CONTURI SI DATE DE CONTACT

PENTRU DONATII :

IN BANCA TRANSILVANIA SUCURSALA CLUJ NAPOCA
RON : RO36 BTRL 0670 1201 T187 87XX
EUR : RO11 BTRL 0670 4201 T187 87XX
USD : RO60 BTRL 0670 2201 T187 87XX
TITULAR CONT: BRISC ALEXANDRU DAMIAN
COD SWIFT : BTRLRO 22

ING BANK N.V. Amsterdam Sucursala Bucuresti
RON : RO31 INGB 0000 9999 0019 3771
EUR : RO85 INGB 0000 9999 0155 2157
USD : RO46 INGB 0000 9999 0155 2471
Codul SWIFT : INGBROBU
POSESOR CONT TATA : BRISC CLAUDIU MARIUS

Adresa LaserMaxx:

Subsol parcare City Mall, Eroii Revolutiei la 5 minute de Piata Unirii
(sos. Oltenitei 4A, intre Billa si BCR)
Sect. 4, Bucuresti.

Contact LaserMaxx Romania:
0740 222 809 sau maxx@lasermaxx.ro

Contacte
Tata - Claudiu Brisc : (004)0744/538256
Mama - Ioana Brisc : (004)0740/523918

Contact Centrul pentru Proiecte Sociale:
Ioana Tatar – 0726 140 106 sau contact@proiectesociale.ro

Centrul pentru Proiecte Sociale – asociatie sprijinita de Inari Parish, Finlanda

Alex Damian

Am aflat ieri de la o colega care statea pe net de cazul unui copil diagnosticat cu NEUROBALSTOM stadiu III (tumoare gigant). Am intrat pe site-ul lui www.alexdamian.com si am accesat galeria foto. Mi-a venit sa plang. Rau. Dar mi-am adus aminte ca nu trebuie sa plang decat daca se intampla ceva rau. Si "ceva rau" inca nu s-a intamplat. Noi putem preveni asta. Asa ca ne-am pus frumusel pe treaba, am discutat si am gasit o solutie. Centrul pentru Proiecte Sociale, a carei Vicepresedinte sunt si LaserMaxx Romania, pentru care lucrez vor pune cap la cap o campanie care sa contribuie la suma finala necesara, de 165.000 euro, o suma care nu poate fi stransa decat printr-un efort comun, colectiv, entuziast, facut cu incredere in Dumnezeu si cu inima deschisa. O sa va tin la curent. Intre timp intrati pe www.alexadamian.com si vedeti si voi ce puteti sa faceti.

Sfatul meu. Nu ezitati. Ultima oara cand am ezitat un copil a murit. Inante de asta am reusit, alaturi de prieteni si toti cei care au fost atinsi de mesaj, sa salvam alte vieti. Fa parte dintr-o poveste fericita.

Daca ezitati, mai intai uitati-va in ochii lui de ingeras si spuneti-i ca nu merita timpul, efortul si banii vostri.

Fara Cravata HR Party

Imi pare rau ca raresc asa de tare sesiunile de blogareala. De cele mai multe ori le intrerup cand sunt prea obosita si singura energie este orientata catre nevoile primare sau cand sunt suparata. Cand sunt suparata nu am chef de vorba.
Revin totusi, nu prea vesela iar de odihnita nici nu mai vorbesc. As vrea insa sa spun ca miercuri am avut Fara Cravata HR Party. Evenimentul a fost un succes si Ionut Socolovici de la Ubisoft mi-a spus ca mai rar se intalnesc atati HR-i la un loc la un astfel de eveniment. Ca un highlight, laser tag-ul le-a placut in mod deosebit judecand nu numai dupa declaratii cat si dupa infatisare:)
As vrea sa fac totusi o remarca. De obicei, evenimentele pe care le organizam aici se prelungesc, oamenii sunt super galagiosi, nu am nici 2 secunde de respiro. Acesta a fost diferit iar asta se datoreaza celor care activeaza in acest domeniu. Calmi, zambitori dar fara rasete galagioase, privire de oameni hotarati, disciplinati, receptivi, educati in spiritul cooperarii:) fara toate acestea nu prea ai ce cauta in domeniul asta. Pentru prima data, dupa un eveniment organizat de noi, m-am simtit odihnita.

Pentru ca a fost frumos, Fara Cravata HR Party va mai inregistra si alte editii.
Gasiti aici poze de la eveniment.

Arome

Aseara am avut cinat acasa cu iubitul meu asa cum cinam la Paris. Ca orice barbat care se respecta, a ajuns acasa la 22.30. Si eu, dezmintindu-ma de data aceasta, l-am asteptat senina si surazatoare ca un copil. De obicei, cand intarzie atunci cand ne-am facut planuri nu sunt tocmai o raza de soare. Pana a sosit el eu am pregatit masa. Fata de masa frumoasa, bej cu alb. Lumanare in suport rosu, cu broderie, de sticla. Tacamuri invelite in servetele. Doua feluri de paine, ca in Franta . Un mix din 3 branzeturi frantuzesti, unt, andive, Bordeaux. Simplu. Emotie. Parisul era mai prezent decat ne asteptam.
Apoi, vestitele mele paste invelite intr-o crusta de cascaval emmental. Bun de tot.
Cina: 40 de lei. Bucuria de pe chipurile noastre: nepretuita.
Am stabilit ca anul asta o sa ma mai mergem o data la Cannes in concediu. Suntem iremediabil indragostiti de Cannes. Sufar mult ca am vizitat prea putine tari si mi-am propus ca fiecare iesire peste hotare sa fie intr-o alta tara. Totusi, la Paris am fost de doua ori la si vreau sa ma intorc la Cannes.

Franto, te pup, asteapta-ma ca vin !

Descarcare

Vorbe care imi trec prin cap in timpul zilei.

“Tu! Ala de acolo! De ce te porti asa, ca si cum ai avea un bat in fund?”.
“Animalule, lasa copilu'in pace”
“Crezi ca daca esti nesimtit esti mai destept?!”
“Dumnezeule, cat esti de prost!”
“Esti un mare ingamfat”
“Esti o ipocrita”
“Proasto si incompetento, taci!”

Sau:

“Mi-e asa de dor de tine”
”As vrea sa nu te pierd niciodata, niciodata, niciodata!”
”Regret rau de tot ca nu petrec mai mult timp cu tine.”
”Cum sa iti arat mai mult de atat ca te iubesc ? ”
”Sper ca esti bine acolo unde esti”
”Imi pare rau ca nu te-am cunoscut mai bine. ”
”Ma auzi? ”
“Mi-e tare dor de vremurile alea”

MAI VINE UN OM PE LUME

Ma pregatesc sa plec spre spital. In marea si galagioasa noastra familie se mai naste un om. Sa fie ceea ce isi doreste, sa fie ceea ce si-a dorit Dumnezeu ca el sa fie...
Sa fie sanatos, generos, iubitor, puternic si muncitor, inteligent, bland.
Secundele stau pe loc. Urmeaza o explozie de viata, o minune a lumii, motivul pentru care binele invinge raul, speranta si sansa de a o lua din nou de la capat.

Sanatate dragul nostru si te asteptanm cu multa, multa dragoste!

totul este relativ, vorba din romantica-mi adolescenta

Totul in viata este relativ. Cred dureros de mult in vorba asta si constat ca nu m-am mai gandit la ea mult, mult timp. Nici prietenia, nici sentimentul de apartenenta, nici implinirea, nici armonia nu sunt pentru totdeauna, garantate. Am cunoscut oameni cu care am simtit ca vibrez pe acelasi note sufletesti si simteam ca formele noastre se identifica perfect. eu zig zag - el zig zag, eu rotund - el rotund, el curbe - eu curbe. Oamenii, ca si peisajele, se schimba. Este suficient sa privesti o singura clipa in alta directie si nu il mai recunosti pe cel de langa tine. e trist dar e firea naturii de a fi nestatornica.
partea pozitiva, ca doar de-asta suntem aici, este ca nici durerea, nici ura, nici dezechilibrul, nici teama si nesiguranta, nu sunt pentru totdeauna.

zi pozitivaaa ca mineee

Mi-e pofta rau de vacanta. Si prelungeeesc vocalele tuturor cuvintelor pentru ca mi-e pofta de vacantaaa. Mi-e dor de drumetii prin Romania. Sa descoper frumosul si ascunsul din tara asta sarmana si chinuita. Daca Romania ar fi o fiinta, ar fi o fecioara care plange neincetat. Vreau sa ma arda soarele pe campuri, sa imi intre nisip in sandale, sa acumulez gunoaie si peturi de apa plata in masina, cutreierand plaiurile ei pe jos si in masina, in masina si pe jos.

Si mi-e pofta sa stau pe pietre reci si umede de munte. Si mi-e pofta sa ma opresc in omv-uri si sa beau cafele. Si sa port sandale intr-una.

Mi-am dat seama ca blogu' asta este numai pentru mine. E doar nevoia de a-mi articule gandurile. Am idei putine si fixe. nu ma intereseaza foarte tare cum evolueaza online-ul. Nu mai vreau sa aud de noi canale de marketing. Alea vechi sunt foarte bune. ca sa sintetizez, blogul asta este pentru hipioti cu trei idei: ce frumos e afara, ce urat e afara, vreau sa mai ajung o data acolo vara asta:)

Va imbratisez si va doresc o zi pozitivaaa ca mineee...

nici cu "simplitatea" asta nu e chiar asa

mama imi povesteste mereu cu nostalgie ca oamenii inainte nu erau asa ca acum. se pare ca in vremurile scaldate in lumina copilariei mele dar mai ales, mult mai mult in urma, oameni mai pastrau harul cuvintelor cumpatate si al simplitatii adevarate, neprelucrate cu branduri si trenduri.

leapsa

Am primit leapsa de la http://lensthrumylife.blogspot.com/ nu stiu cui sa ii trimit mai departe.. ma mai gandesc :)

Daca eram o luna, as fi fost – miez de august
Daca eram o zi a saptamanii, as fi fost – duminica
Daca eram o parte a zilei, as fi fost – seara
Daca eram un animal marin, as fi fost – sirena :)
Daca eram o directie, as fi fost – dreapta sus
Daca eram o virtute, as fi fost – dreptatea
Daca eram o personalitate istorica, as fi fost – Ioana d'Arc
Daca eram o planeta, as fi fost – Jupiter
Daca eram un lichid, as fi fost – sange
Daca eram o piatra, as fi fost – rubin
Daca eram o pasare, as fi fost – phoenix
Daca eram o planta, as fi fost – margareta
Daca eram un tip de vreme, as fi fost – o vreme cu soare fiebinte
Daca eram un instrument muzical, as fi fost – chitara
Daca eram o emotie, as fi fost – fior de dragoste
Daca eram un sunet, as fi fost - sol
Daca eram un element, as fi fost – foc
Daca eram un cantec, as fi fost – I'll stand by you (The Pretenders)
Daca eram un film, as fi fost – Cold Mountain
Daca eram un serial, as fi fost – sex and the city
Daca eram o carte, as fi fost – ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi
Daca eram un personaj de fictiune, as fi fost – micul print
Daca eram un fel de mancare, as fi fost – spaghetti
Daca eram un gust, as fi fost – sarat
Daca eram o aroma, as fi fost – miros de foc de lemne
Daca eram o culoare, as fi fost – rosu
Daca eram un material, as fi fost – matase
Daca eram un cuvant, as fi fost – iubire
Daca eram o parte a corpului, as fi fost – spate
Daca eram o expresie a fetei, as fi fost – mirare
Daca eram o materie de scoala, as fi fost – romana
Daca eram un personaj din desene animate, as fi fost – sandy bell
Daca eram o forma, as fi fost – patrat
Daca eram un numar, as fi fost – 9
Daca eram o masina, as fi fost – peugeot
Daca eram o haina, as fi fost – blugi

Duminica in culori

Astazi am luat parte la un mic experiment artistic. Prietena mea a transferat declaratia mea de dragoste pentru baiatul meu, pe panza. Gandurile si emotiile mele s-au conturat intr-un sir de simboluri pline de culoare si de sens, care ma fac sa tresalt ca in fata unui film intreg realizat in 8 ani: noi. A fost o experienta plina de cuvinte, schimb de sfaturi, opinii, idei. O duminica, frumoasa si colorata, care mi-a deschis pofta de a primi mai mult in viata mea decat prostiile vandute la tv, aglomeratia de pe strazi si minciunile politicienilor.
Dupa micul experiment artistic, am mancat si am adormit ca un copil... Am visat panze, vopseluri, culoare, joaca, bucurie. M-am simtit ca un copil in fata a ceva ce este nou, cand nu te face sa tresalti ceea ce se intampla cat gandul la ceea ce poate se va intampla… Astazi, mi-au trecut multe ganduri noi prin minte. Sper ca o parte din ele sa prinda viata. Va tin la curent.
Iti multumesc Miruna pentru o duminica frumoasa!
Detalii despre ce face Miruna si povestea colorata puteti gasi aici http://paintyourthought.blogspot.com/

aseara, doamnele vs domni 1 la 0

Aseara am fost la aniversarea unui an de existenta a ziarului Ring. Multa lume, figure marcante, atmosfera relaxata. Tocuri inalte, rochii de seara, oameni dornici sa placa si gata sa straluceasca in ochii celorlalti. Ca de obicei, barbatii mai putin adecvati decat doamnele, vestimentar si nu numai. Dar, tot ca de obicei, si cei care se simt cel mai bine oriunde, oricand.

Lenjeria intima, va rog!

In weekend am fost la ziua unei prietene. Inainte de petrecere, am fost cu tot grupul nostru de fete frumoaste si destepte in mall, intr-un magazin foarte drag fetelor: Women’ Secret, pentru traditionalul cadou aniversar. Feminitate si delicatete, senzualitate implicita, discretie, pofta de joaca, normalitate. Asa ar trebui sa arate tinuta intima a unei femei care tine la demnitatea si la sufletul ei. Sunt placut impresionata de acest magazin, in comparatie cu tendinta celorlalte de acest fel, care practic te sfideaza si te arunca afara daca nu vrei sa arati ca si cum urasti hainele si ai sta toata ziua dezbracata, jucand un rol de femeie fatala, de dimineata pana seara, oricand, oriunde, pe sub orice. Daca sunteti curiosi sa aflati cam icontro se indreapta lumea si civilizatia, vizitati un magazin de lenjerie intima feminina. Veti vedea cum gandesc femeile ca ar trebui sa stea lucrurile!

Franta, dragostea mea

Nu m-am intors demult din Franta si imi este din nou dor de savoarea ei. Vin, arhitectura, delicatese, poezie, cantec, iubire, poduri, azur, acordeon, eu - fericita. In Franta nu te simti vinovat daca bei cafea seara, stii ca vei adormi atunci cand vrei, iar dimineata, orasul te trezeste la viata... Franta este tara in care as fi putut trai fericita o viata intreaga. La fel si el, band cafele, enorm de multe cafele, citind ziare si purtand fular. Am putea avea acolo tabieturile noastre relaxante, de care sa ne tinem mai mult de doua zile, sa ne plimbam pe strazi mai mult de 5 minute fara sa injuram primaria. In Franta, primaria nu ar propune niciodata ca fiecare cuplu care se casatoreste sa planteze un pom de care sa se ingrijeasca toata viata. Pentru ca Franta nu e stupida iar administratia planteaza singura pomi de care se ingrijeste tot singura, platita fiind, ca si la noi, domnule Oprescu, tot din banii cetatenilor.
Indrept un gand negativ catre toti membrii aparatelor adminstrative si celor care guverneaza Romania. Din cauza lor, de cate ori ma bucur de pamanturile strainilor, ma gandesc de cata bataie de joc ne bucuram noi romanii din partea statului. Credeti oare ca va fi vreunul dintre noi care sa nu dea socoteala pana la urma? Si nu dramatizez deloc chiar daca am plecat de o la idee usurica, precum cafeaua si ziarul. Pana la urma, tot din cauza celor care ne guverneaza, oamenii mor in spitale si pe langa, suntem umiliti, jigniti si imbolnaviti de o tara condusa de hoti. Nu plec din Romania pentru ca mi-e mila de ea si o iubesc si ma consider demna de tara stramosilor mei. Nu vreau sa ramana in ea numai hotii si javrele.

Ce reclama idioata sau de ce te-ar urmari o vaca?

De fapt aceste doua afirmatii au fost facute la un interval de timp de 30 de secunde, cu privire la doua reclame diferite. Mie mi s-a parut mai amuzant sa le alatur J.
O cunoscuta companie de cosmetice difuza un spot TV in care se adreseaza direct femeilor (« atentie, femei ! ») afirmand ca barbatii au acum un site numai al lor : blabla.ro/men. Vocea spotului este absolut divina pentru spus povesti la gura sobei, nu sa le indemne pe femeile care au acces la internet ca au un loc de unde sa le cumpere masculilor produse de ingrijire trupeasca. Cred ca mai degraba, ar trebui sa recite retete de cozonac in versuri decat sa ii spuna unei femei, care nu numai ca are acces la internet (si aici cred ca avem habar de cine are acces la internet in Romania) dar pe deasupra, da si doi bani daca al sau consort se spala cu sapun sub forma de baton solid sau cu gel dus care miroase a briza marii.
Eu surad.
30 de secunde mai tarziu, aud pe un ton sincer de revolta mirata: “de ce dracu’ te-ar urmari o vaca?”, speriat de perspectiva ca o vaca ar putea sa ne pandeasca locuinta, sa vada daca mancam sau nu iaurt.

Din dragoste pentru ghinde

Imi este drag de lesin de amintirile care au ramas acasa la ai mei. Sunt obiecte colorate, jucause, ieftine, mici si gingase. Noi, acasa, asa numeam obiectele astea fara valoare dar de care te legi sufleteste, “amintiri”... O papusica de portelan intr-o cutiuta de panza visinie, o ascutitoare in forma de copilas cu un cap mare si blond, un echer mazgalit, o cutiuta in forma de carte, o lumanare, un fir de iarba, un penar, o margica. Astea sunt culorile si formele in care imi pot retrai oricand copilaria si adolescenta. Ele sunt acolo, intr-un sertar deschis doar in momentele de profunda taina, cand sufletul este apasat si se cauta in trecut. Deschid sertarul si un miros de plastic si lemn imi cuprinde mintea intr-un mod placut, ducandu-ma inapoi in timp, cand culorile pastelate ale bucuriei imi tineau pulsul intr-un ritm normal si noptile fara cosmaruri. Simt gustul cand binele era fara cusur, cand iubirea putea fi fara margini si siguranta era deplina. In vremurile alea am invatat ca oamenii se respecta si se iubesc total: cu privirea, cu mangaierea, cu gandul, cu promisiuni fierbinti, cu vorba... Atunci, in vremurile alea simple, am invatat acasa, ca fericirea nu se intampla decat daca faci bine. Tie si celor din jur. Am dorit (si ce bine ca a fost asa...) sa-mi pastrez o culoare, un miros, o forma, ceva care sa-mi aduca aminte de fiecare moment fericit. Ca si cum toata inocenta de atunci ar fi tinut loc de intelepciune! Parca as fi stiut subconstient ca intr-o zi o sa am nevoie de un depozit sufletesc care sa miroasa a suvenir de munte si a plante asezate in plicuri datate. M-as lipsi cu bucurie de multe dintre supranumitele binefaceri ale lumii moderne dar n-as putea sa traiesc, fara plantutele mele moarte intre hartii, pietricele, margelulute, ghindute, ascutitori colorate...
Multumesc pentru toate astea bunului Dumnezeu ca am putut sa traiesc in vreme de pace, parintilor mei care mi-au transmis cea mai frumoasa dragoste pentru pentru vanatoarea de emotii frumoase si tuturor celorlalti, ca mi-au oferit amintiri tocmai bune de bune de pus la sertar.

Ceva pozitiv

Ma chinui de luni de zile sa imi fac un blog. Mi-am facut un cont la Google si a mai durat luni bune sa ajung sa-mi botez blogul. Stateam la un pahar de vorba cu baiatu’ meu si am atins capitolul “blog”. El vrea sa aiba un blog in care sa-si verse toate nemultumirile si toata scarba care-l cuprinde zilnic din simplul motiv ca traieste in Romania. Apoi, m-a intrebat despre ce o sa fie blogul meu. I-am raspuns ca as vrea ca blogul meu sa fie “ceva pozitiv” si asa i-a ramas numele. Pentru ca ne completam reciproc, el si-a intitulat blogul “ceva negativ”. Asa ca daca simtiti vreodata ca la mine povestile se transforma in roz gretos – imbatator, e cazul sa intrati pe blogul lui ca sa va dregeti cu ceva mai “dur”.
Mi-as dori ca acesta sa fie blogul oamenilor simpli si sinceri, care se imbraca in camasi dar cu manecile suflecate, pe care nu ii deranjeaza sa stea in picioare la concerte, care simt nostalgia calatoriilor cu trenul, care nu inteleg filmele europene, fara ifose si fasoane, carora li s-a intamplat macar o data in viata sa li se pateze blugii de iarba si nu de aia care se fumeaza, ci de aia verde care ramane in pamant. Si daca mai sunt in lumea asta oameni care raman cu privirea tampa cand vad barbati care arata ca femeile si femei care arata ca barbatii, sa vina aici ca o sa le placa ce citesc. Am cateva pe suflet despre lumea asta maltrata de trenduri si business. Au ramas putini cei care stiu ca valoarea nu se raporteaza neaparat in bani si in proprietati.
In mintea mea paranormala as vrea ca scumpii utilizatori de internet care poposesc din greseala pe blog si se incadreaza in tagma de oameni pe care o urasc, sa sufere macar o clipa. De ce? Pentru ca perpetueaza o specie care nu merita bani si ajutoare de la stat, pentru ca fac ca planeta sa fie o lume ciudata si confuza pentru copiii nostri. Asta ar fi intr-adevar ceva pozitiv! Nu, nu cred ca e ca cazul ca o hippie ca mine sa devina ipocrita si sa spuna ca e bine oricum, pentru ca nu e bine oricum! Si toata chestia asta cu toleranta e numai apa de ploaie daca-ti anihileaza spiritul critic si bunul simt, asa ca nu e bine oricum. La revedere pana data viitoare!