Un suc, o prajitura, o piesa de teatru

Acum doi ani m-am intalnit cu un prieten, am mancat o prajitura, am baut un suc si a ramas sa ne mai vedem in vreo cateva saptamani. Ii povesteam cu mult aplomb si entuziasm de proiectul CPS "Nu te prinde sa fii rau". Gesticulam, vorbeam, ne contraziceam, imi dadea sfaturi si indicatii. Au trecut doi ani. Dupa doi ani, mi-a raspuns la un sms trimis de mine ieri. Formal, dar a raspuns. Nici nu stiu de ce a raspuns, nici macar nu stiu de ce nu a vrut sa ma mai vada doi ani.

In fine, timpul si viata.. Te faci mare ... si ... off.. Mereu am fost fascinata de timp. Cand eram mica vroiam sa ma fac arheolog ca sa dezgrop povesti superbe demult uitate. Cu fapte de vitejie, cu cavaleri care si-ar fi dat viata oricand pentru onoare si cuvant. Cu domnite care ar fi fugit pe vai si dealuri tinandu-se de rochii si alergand despletite pentru un ideal. Cu batrani monosilabici si furiosi ca nu pot impartasi mai mult din secretele pe care le detin... Acum timpul seamana mai putin cu o poveste si mai mult cu o combinatie intre teama, infrigurare si speranta.

Concluzia la sfarsitul intalnirii de acum doi ani a fost ca ne re-vedem si ca piesa de teatru va avea o continuare. Pana acum nu s-a intamplat nici una nici alta...

Se apropie o anumita perioada din august plina de cutremure sufletetesti.. Prietenii stiu de ce :)