Nu, nu vreau sa vorbesc de Basescu si de o tara lasata in urma omenirii... Vreau sa vorbesc de tara mea, adica acolo unde merg eu la tara de cand sunt mica. Satul lui tata, apoi al alor mei, de-abia mai tarziu al meu... Satul in care m-as fi nascut cu bucurie daca nu m-as fi nascut in Militari.
Stejaru e un fel de taram de vis, cu paduri nesfarsite, care se incolacesc una pe langa alta, izgonite de un rau albastru-verzui, deloc adanc si cald, cu pesti mici si pietre frumoase. Incununat de plaja, cu nisip fin cum nu a cunoscut niciodata Mediterana, candva mai auriu decat Closca cu puii de aur, Stejaru e locul infiintarii mele spirituale. Locul primei iubiri, locul primului sarut, locul in care am plans, am batut din picioare, am dat cu sapa, m-am batut cu apa, pepeni si rosii... Am masurat satul de mii de ori cu roata de la bicicleta si am avut casa intr-un dud despicat dar care m-a primit cu bratele deschise.
Acolo, pentru mine, n-a existat nicicand decat traire adevarata, incinsa bine la 40 de grade si racita cu pepene rece:) Acolo e locul in care m-as duce cu 300 de km la ora daca intr-o zi nu o sa mai suport ipocrizia si ingamfarea Bucurestiului, strazile murdare si specialistii de marketing, glossy, glamour, premium si targetat, agendutele sexy si ifosele culturale.
Mor de dorul verilor la Stejaru si mor ca a trebuit sa dorm la pranz de atatea ori si sa ratez ore de stat in soare, ore pe care acum le plang cu lacrimi care nu vor fi niciodata intelese...
Sunt oameni care inteleg exact ce simt si care nu stiu daca citesc aceste randuri.. Daca le-ar citi ar zambi si ar crede la fel ca mine, ca Stejaru este un sat despre care poti povesti prea putin si care ramane in suflet pentru totdeauna...
Satul nu mai e acelasi ca in copilaria mea dar Stejaru nu se va schimba niciodata :)
in copilaria noastra erau multe rosii mirosind a soare, a pamant si a rod bun. cea mai fericita copilarie de pe pamant. daca ar fi sa aiba o culoare aceasta ar fi rosu-portocaliu cu o codita verde ;)
RăspundețiȘtergereFoarte frumos ai scris, Stef. Cu si din suflet. Adevarat si se simte. Si mie mi-e dor de tara mea, de Romania mea si imi pastrez nadejdea ca voi ajunge sa-mi implinesc dorurile. Ca sint multe, adunate. Hai sa nadajduim impreuna !
RăspundețiȘtergereDa, e un moment de mare emotie..:) Mihaela, sunt de acord sa nadajduim impreuna altfel nu stiu ce s-ar alege de inimile noastre :)
RăspundețiȘtergere@Lumi: asa e, neaparat rosu-portocaliu si cu o codita verde:)
Tara mea nu mai exista. A fost ucisa de tara lui basescu. Si cand zic basescu nu ma refer doar la dementul cu personalitate multipla. Zic a lui basescu pentru ca mi-e lene si sila sa ii enumar pe toti... tara baietilor astora, ca a mea oricum nu mai e. Din tara mea a ramas ulita si verdele, au ramas prispe paraginite pe care nu mai sta nimeni. Au ramas batrani zbarciti de griji care tin 2 lei intr-un colt de batista murdara... ca cei tineri au plecat la oras sa se faca smecheri, sa se faca piticul porno, sa se faca becali. Au ramas case batranesti cu gauri in acoperis, iar in sobe ard copacii in care ne dadeam in leagan cand eram mici. Au ramas tiganii care „culeg” rosiile portocalii cu codita verde...sadite si ingrijite evident de o batranica sau un batran care tin 2 lei intr-un colt de batista murdara.
RăspundețiȘtergereTara mea este mana de oameni din jurul meu si atat. Daca as povesti cum era tara mea, atunci as povesti la fel ca despre Stejaru. Insa realitatea bate amintirea si daca nu esti atent sau esti prea visator si privesti scrutand zarile, risti sa iti intre in ochi coji de seminte scuipate aleator de vreun om de afaceri ...
dragul meu cevanegativ, tu ai dreptate si tu ai zis tot din suflet... dar m-ai intristat asa de tare ca nu imi mai gasesc cuvintele...
RăspundețiȘtergerezic ca asta merita sa fie scris la tine acolo baaaiii asta :) si te astept sa te dai cu parerea si la mine in casuta cu poze ca zici frumos si adevarat!
RăspundețiȘtergerezice adevarat si acest Baudelaire (cevanegativ) .... sa scrie si la el pe blog ... am zis ...
RăspundețiȘtergeresi mai bine sa fiti fericiti ca aveti o TARA despre care sa va amintiti ... ea de fapt se numeste COPILARIE ... iar altii nu prea au ce sa isi aminteasca.. va pup TARE :d
cum de altfel nu va avea sansa sa isi aminteasca nimeni de acum incolo. sa depozitezi amintiri aduce bucurie dar si tristete. nu le poti impartasi decat celor care au imagini similare. ganditi-va la bunicii nostri care speculau orice ocazie de a ne povesti despre razboi. intinereau, le luceau ochii si incercau sa ne poarte pe campurile de bataie, prin noroaie si frig, prin gloria si faptele lor. daca citeau cartile de istorie nu isi gaseau numele acolo. incercau prin vorba lor simpla sa intelegem ca razboiul, victoria, infragerea sunt insiruiri de fapte mici... stiau ca a lor comoara de imagini si amintiri va disparea odata cu ei. „ba nepoate stii ca atunci cand m-au decorat astia cu ... fir-ar ai dreacu...” si impinge basca pe spate razand si injurand cu simpatie... „in noaptea dinainte degerasem rau si ma pisasem pe mine in transeu. Ba si mi-era rusine sa ies in fata ca s-o vedea... eram tanar ba”. Cu cata intensitate se derulau imagini in mintea lui...
RăspundețiȘtergereluminicea, tu vrei sa ma faci sa plang :(
RăspundețiȘtergereiar tu, ceva negativ ce esti, tu vrei sa imi rupi inima in bucati mici.... si ma omori cu plansul... si daca nu te apuci sa scrii pe blog te fac eu bucati mici
RăspundețiȘtergeremda...intradevar...cevanegativ...speachless. si eu am tara mea si aveam si un tataic care ne povestea despre tinerete, numa' ca a lui nu era despre razboi ci despre "fumei"...totusi imi e la fel de dor ca si voua...
RăspundețiȘtergerebai astia tristi :)) faceti copii ca sa aveti nepoti sa le povestiti si lor aceste istorii .... desigur atunci cand vor implini varsta admisa (@Joy)
RăspundețiȘtergereeu ii povestesc baiatului meu, in cazul in care am pauze in memorie ... pun puncte sau de pun flori;) dar cu siguranta voi povesti nepotilor asa ca ... spor la stiti voi:) copiii sunt viitorul orice vrea fiecare sa insemne asta pt el. iubire!