In doua

Am avut din nou un weekend de vis. Cu prieteni, cu familie, cu plimbare la munte si aer curat, cu biserica si gatit... Exact asa cum mi-as dori fiecare weekend. Ma bucur din nou de citit si imi place la nebunie ca mi-am reluat bunul obicei de a citi, de a cauta carti, de a le cantari, de a le mangaia, de a le cumpara... Imi place cu atat mai mult cu cat impart aceasta bucurie cu iubitul meu.
Mi-am luat "cele necesare" sa ma apuc de desenat, mai am doar foarte putin si trec la panza, momentul mult asteptat dar inca nu am avut timp sa cumpar tot ce trebuie:)
Am senzatia ca visez, ca nu e viata mea, sa am norocul sa ma bucur de atat de multe lucruri frumoase, de lucruri care se aseaza colorat si zdrangane frumos in viata mea, compunand o melodie care suna bine de tot in mintea si in sufletul meu, numai pentru mine...
Incep sa sterg praful de pe mine si sa am grija de-ale sufletului... si cat pot, si de-al altora. De ce va aburesc atat cu cat de minunata este viata mea?? Pentru ca a altora nu e nici pe departe asa si eu nu sunt nici suficient de buna, nici suficient de desteapta sau de puternica sa schimb ceva.... Dar poate daca suntem mai multi??

In fiecare zi, o parte din neuronii mei se ard datorita dragilor conducatori si oamenilor urati cu care trebuie sa impartim pamantul si aerul, lucruri date de la Dumnezeu sa fie sfinte si respectate. Imi pare rau ca trebuie sa aduc din nou vorba de lucrurile oribile care se intampla "la noi" insa probabil ca daca ar trece o zi fara sa fim umiliti nu am mai vorbi in fiecare zi despre asta. E inutil sa mai insir ce s-a intamplat. O sa fac un singur apel, retoric, la pace si la dorinta de a face bine in lumea asta, orice ar insemna binele pentru fiecare. Da un algocalmin unei colege care sufera, intreaba-ti mama mai des de sanatate, ajuta un batran dezorientat si singur, mangaie un copil, incurajeaza un om cazut. Daca nu "producem" lumina o sa ne stingem.

Am tot evitat sa scriu in perioada asta pe blog pentru ca mintea mea s-a impartit transant in doua. O parte gandeste exclusiv cu nervul utopiei si idealismului iar cealalta zona e pe cale de disparitie deja. Nu mai stiu cum sa fiu si una si alta, ca imi vine ba sa imi pun armura sa dau foc la tot ba sa imi pun margareta in par si sa o iau pe dealuri... Am senzatia ca sunt multi ca mine dar ideea este ca ar trebui sa gasim o modalitate colectiva de a schimba ceva, mai puternica, de a fi noi, de a ne face auziti, de a fi altfel de dragul copiilor si oamenilor dragi noua daca nu pentru noi... Daca aveti idei, sa le auzim. Si propunerea exclude spirale, lichide ciudate si formatiuni extremiste.

Nu stiu daca am fost coerenta pentru ca mi se inchid ochii dar ati inteles mesajul si astept solutii :)