M-a cuprins asa un fior si un sentiment straniu ca s-ar putea sa ma fac mare. Asa in sensul ala, in care esti om mare, mohorat si apasat de griji, lipsit de timp si de pofte. Si parca se pusese pe mine o ploaie rece, ma intrebam unde o sa ajung...
Imi aduc aminte cum ma uitam la parintii mei atunci cand eram mica: zei nevoiti sa decida in fiecare zi, sa faca multa treaba cu numai doua maini, obligati sa faca mereu ceea ce trebuie, de la sine inteles, niciodata spre dorinta si capriciul lor... Si nu imi este teama ca o sa gresesc, mi-e teama pentru ca nu vreau sa cresc, nu vrea sa devin un mar hranitor si cuminte, vreau sa fiu o cireasa dulce chiar si cand e cruda. Nu vreau sa se creada despre mine ca sunt inteleapta, vreau sa se spuna despre mine ca sunt imprevizibila. Tot cand eram mica, mi-era teama ca o sa ma fac mare. Si sunt (aproape) mare. Acum, mi-e teama ca o sa mor si ca viata e scurta. Oare o sa mor vreodata?
Mi-e dor sa nu am niciun gand, doar vise... Mi-e dor de mine, fara dorinte ci doar cu fantezii, mi-e dor de mine asa cum sunt acum si stiu ca nu o sa mai fiu. Or sa vina vremuri in care trebuie sa aleg pentru mai tarziu, or sa vina vremuri in care o sa stau si o sa astept, o sa vina vremuri in care o sa alerg si o sa uit multe... Si stiu ca o sa pierd multe. Am vazut ieri, fara sa vreau, o stea. Am simtit un gol in inima si un stol de fluturi a fugit din inima pana in stomac. Uitasem cum arata o stea, uitasem cum e sa stai sa te uiti la stele. Am inchis geamul, am tras pardeaua, am inchis usa. Noapte buna!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
da tu stiu... de asta ne temem toti. dar stai linistita. nici unul cu scapa:)))) eu am o vorba, nu mi apartine, am auzit o , citit o pe undeva.. "cand nu o sa mai fim copii si nu o sa ne mai jucam , o sa murim"
RăspundețiȘtergereMiruna
ma, sunt total de acord cu chestia asta... de-aia merg pana la capat si fac pr pentru o arena de laser tag si nu pentru o multinationala din domeniu farmaceutic :))
RăspundețiȘtergereNu sunt chiar fara sens! Ce sa mai spunem despre oamenii care sunt deja nevoiti sa fie mari si nu au ce face in privinta asta? Cunosc eu cateva...zeci. Important este sa pastram in coltisorul inimii noastre, in orice etapa ne-am afla, sufletul acela de mic print. Copilarie este o reteta care, dupa mine merge bine cu orice etapa. Fiecare dintre noi cunoaste copii de 3 ani, de 18 ani, de 25 de 40 si trecuti de 60. Totul e atat de firesc!
RăspundețiȘtergere