Lumina ochilor

Am gasit asta pe blogul Mihaelei Petrescu: http://elenasbarcea.blogspot.com/! Daca aveti, dati un banut de pe card cand va platiti lumina! Poate o sa-si plateasca si ea intr-o zi singura lumina si sa o vada in continuare, ca noi. CPS nu a fost acolo cand un copil a devenit nevazator datorita un diagnostic ...gresit dar am ajutat nevazatorul sa termine facultatea si sa ajunga profesor. Poate ajutam o mamica sa isi pastreze vederea si apoi sa poata face si ea alt bine, altadata, altcuiva... Ca in "colectivul" de care vorbeam ieri.

In doua

Am avut din nou un weekend de vis. Cu prieteni, cu familie, cu plimbare la munte si aer curat, cu biserica si gatit... Exact asa cum mi-as dori fiecare weekend. Ma bucur din nou de citit si imi place la nebunie ca mi-am reluat bunul obicei de a citi, de a cauta carti, de a le cantari, de a le mangaia, de a le cumpara... Imi place cu atat mai mult cu cat impart aceasta bucurie cu iubitul meu.
Mi-am luat "cele necesare" sa ma apuc de desenat, mai am doar foarte putin si trec la panza, momentul mult asteptat dar inca nu am avut timp sa cumpar tot ce trebuie:)
Am senzatia ca visez, ca nu e viata mea, sa am norocul sa ma bucur de atat de multe lucruri frumoase, de lucruri care se aseaza colorat si zdrangane frumos in viata mea, compunand o melodie care suna bine de tot in mintea si in sufletul meu, numai pentru mine...
Incep sa sterg praful de pe mine si sa am grija de-ale sufletului... si cat pot, si de-al altora. De ce va aburesc atat cu cat de minunata este viata mea?? Pentru ca a altora nu e nici pe departe asa si eu nu sunt nici suficient de buna, nici suficient de desteapta sau de puternica sa schimb ceva.... Dar poate daca suntem mai multi??

In fiecare zi, o parte din neuronii mei se ard datorita dragilor conducatori si oamenilor urati cu care trebuie sa impartim pamantul si aerul, lucruri date de la Dumnezeu sa fie sfinte si respectate. Imi pare rau ca trebuie sa aduc din nou vorba de lucrurile oribile care se intampla "la noi" insa probabil ca daca ar trece o zi fara sa fim umiliti nu am mai vorbi in fiecare zi despre asta. E inutil sa mai insir ce s-a intamplat. O sa fac un singur apel, retoric, la pace si la dorinta de a face bine in lumea asta, orice ar insemna binele pentru fiecare. Da un algocalmin unei colege care sufera, intreaba-ti mama mai des de sanatate, ajuta un batran dezorientat si singur, mangaie un copil, incurajeaza un om cazut. Daca nu "producem" lumina o sa ne stingem.

Am tot evitat sa scriu in perioada asta pe blog pentru ca mintea mea s-a impartit transant in doua. O parte gandeste exclusiv cu nervul utopiei si idealismului iar cealalta zona e pe cale de disparitie deja. Nu mai stiu cum sa fiu si una si alta, ca imi vine ba sa imi pun armura sa dau foc la tot ba sa imi pun margareta in par si sa o iau pe dealuri... Am senzatia ca sunt multi ca mine dar ideea este ca ar trebui sa gasim o modalitate colectiva de a schimba ceva, mai puternica, de a fi noi, de a ne face auziti, de a fi altfel de dragul copiilor si oamenilor dragi noua daca nu pentru noi... Daca aveti idei, sa le auzim. Si propunerea exclude spirale, lichide ciudate si formatiuni extremiste.

Nu stiu daca am fost coerenta pentru ca mi se inchid ochii dar ati inteles mesajul si astept solutii :)

O saptamana frumoasa!

Saptamana asta m-au intristat multe lucruri. Primul ar fi statul nostru de tot rahatul. Mama a iesit la pensie si i-au calculat-o intr-o mare bataie de joc, fara sa se uite pe hartii... Astea-s doamnele functionare, cu aur pe maini si pretentii de doamne, care te imping la metrou si te privesc cu dispret. Ele lucreaza la stat si detin puterea. Ele si-au pus primele termopan, au rujuri colorate, isi fac concediul la Mamaia in fiecare an si sunt fericite. Ce e dincolo de asta, nu conteaza! Asta te asteapta dupa 35 de ani de munca. Umilinta oferita cu lejeritate de niste doamne colorate in par si cu probleme cu nervii!
Mda, multi oameni au probleme. Unii de sanatate, altii au probleme in dragoste, cu banii, cu prietenii, cu cu cu... Iar altii isi creeaza probleme. Pentru ca nu au nicio problema adevarata, inventeaza una. Ca nu cumva sa se trezeasca deodata ca nu mai au ce povesti, inventeaza probleme si mici drame care sa le permita mici scenete si vaicareli. Mi-e mila de ei. Hologramele astea nu o sa ii lase prea usor sa fie cu adevarat fericiti. Am invatat de la o manichiurista de 22 de ani din Militari ca cei care vorbesc despre nefericirea lor nu sunt cu adevarat nefericiti. Mai au o sansa:)
Inteligenta, inteleapta si trecuta prin multe manichiurista! Intelepciune si armonie va doresc si voua in aceasta saptamana! Sa aveti un suflet usor si iertator, sa aveti forta sa priviti lumea cu iubire si bunavointa, sa plantati ceva atunci cand dezradacinati ceva, sa mangaiati un om pentru fiecare om pe care l-ati suparat...

O saptamana frumoasa va doresc!

Ritmuri marine

In 10 ore sunt la Berlin. O iesire scurta cu fetele, sa ne distram, sa radem, sa dezbatem, sa facem toate tampeniile timp de 3 zile fara sa se faca tarziu, fara work a doua zi.

In mai putin de 5 ore o sa ma astepte in fata blocului doamna Lens thru her life si o sa plang ca e devreme. Acum imi vine sa plang ca timpul trece fie prea repede sau prea greu, oricum intotdeauna anapoda. Ca un val violent, ma izbeste, ma arunca la mal. Pe mal, fara distractie, fara caluti de mare, fara corali. Pe mal, ma bate soarele in cap pana fac insolatie si uit tot. Si cum arata fundul marii si de unde am capatat coada asta de sirena... Mi-e dor sa curga timpul in ritmul meu, mi-e dor sa tin foarfeca in mana si sa-mi croiesc singura propriul meu tipar. Propria mea coada de sirena sau in ce as mai vrea eu sa ma deghizez :)

Timpul nu mai bate in ritmul sangelui care imbujoreaza obrajii ci in ritmul sangelui care trebuie sa munceasca din greu sa tina inima, creier, plamani. Si timpul nu mai e amuzant, timpul e serios.

Povestea din poza. Despre prieteni

Iata povestea mea pentru fotografia postata de Lensthrumylife, pentru care nu mi-am gasit cuvintele decat acum, in urma unor intamplari...

Prietenii nu sunt cei care te suna, nu sunt cei alaturi de care ai trait cele mai frumoase experiente din viata, nu sunt cei pe care ii suni in fiecare zi. Prietenii sunt cei pe care ii suni tu noaptea, cand plangi si ti-e greu. Prietenii sunt cei pe care indraznesti sa ii tragi de maneca si sa le spui ajutor. Doar in fata lor ai curajul sa te-arati asa cum esti, fara putere, fara curaj, fara resurse, intr-o noapte, fara sa numeri orele... Doar deh, cum zicea vorba romaneasca, prietenul la nevoie se cunoaste....
Si acum, uita-te in spate doar prin oglinda masinii, tine fruntea sus si spatele drept. Drumul e lung si plin de mistere. Trecutul deja il stii, gandeste-te la viitor!

Va imbratisez prieteni!