Ce reclama idioata sau de ce te-ar urmari o vaca?

De fapt aceste doua afirmatii au fost facute la un interval de timp de 30 de secunde, cu privire la doua reclame diferite. Mie mi s-a parut mai amuzant sa le alatur J.
O cunoscuta companie de cosmetice difuza un spot TV in care se adreseaza direct femeilor (« atentie, femei ! ») afirmand ca barbatii au acum un site numai al lor : blabla.ro/men. Vocea spotului este absolut divina pentru spus povesti la gura sobei, nu sa le indemne pe femeile care au acces la internet ca au un loc de unde sa le cumpere masculilor produse de ingrijire trupeasca. Cred ca mai degraba, ar trebui sa recite retete de cozonac in versuri decat sa ii spuna unei femei, care nu numai ca are acces la internet (si aici cred ca avem habar de cine are acces la internet in Romania) dar pe deasupra, da si doi bani daca al sau consort se spala cu sapun sub forma de baton solid sau cu gel dus care miroase a briza marii.
Eu surad.
30 de secunde mai tarziu, aud pe un ton sincer de revolta mirata: “de ce dracu’ te-ar urmari o vaca?”, speriat de perspectiva ca o vaca ar putea sa ne pandeasca locuinta, sa vada daca mancam sau nu iaurt.

Din dragoste pentru ghinde

Imi este drag de lesin de amintirile care au ramas acasa la ai mei. Sunt obiecte colorate, jucause, ieftine, mici si gingase. Noi, acasa, asa numeam obiectele astea fara valoare dar de care te legi sufleteste, “amintiri”... O papusica de portelan intr-o cutiuta de panza visinie, o ascutitoare in forma de copilas cu un cap mare si blond, un echer mazgalit, o cutiuta in forma de carte, o lumanare, un fir de iarba, un penar, o margica. Astea sunt culorile si formele in care imi pot retrai oricand copilaria si adolescenta. Ele sunt acolo, intr-un sertar deschis doar in momentele de profunda taina, cand sufletul este apasat si se cauta in trecut. Deschid sertarul si un miros de plastic si lemn imi cuprinde mintea intr-un mod placut, ducandu-ma inapoi in timp, cand culorile pastelate ale bucuriei imi tineau pulsul intr-un ritm normal si noptile fara cosmaruri. Simt gustul cand binele era fara cusur, cand iubirea putea fi fara margini si siguranta era deplina. In vremurile alea am invatat ca oamenii se respecta si se iubesc total: cu privirea, cu mangaierea, cu gandul, cu promisiuni fierbinti, cu vorba... Atunci, in vremurile alea simple, am invatat acasa, ca fericirea nu se intampla decat daca faci bine. Tie si celor din jur. Am dorit (si ce bine ca a fost asa...) sa-mi pastrez o culoare, un miros, o forma, ceva care sa-mi aduca aminte de fiecare moment fericit. Ca si cum toata inocenta de atunci ar fi tinut loc de intelepciune! Parca as fi stiut subconstient ca intr-o zi o sa am nevoie de un depozit sufletesc care sa miroasa a suvenir de munte si a plante asezate in plicuri datate. M-as lipsi cu bucurie de multe dintre supranumitele binefaceri ale lumii moderne dar n-as putea sa traiesc, fara plantutele mele moarte intre hartii, pietricele, margelulute, ghindute, ascutitori colorate...
Multumesc pentru toate astea bunului Dumnezeu ca am putut sa traiesc in vreme de pace, parintilor mei care mi-au transmis cea mai frumoasa dragoste pentru pentru vanatoarea de emotii frumoase si tuturor celorlalti, ca mi-au oferit amintiri tocmai bune de bune de pus la sertar.

Ceva pozitiv

Ma chinui de luni de zile sa imi fac un blog. Mi-am facut un cont la Google si a mai durat luni bune sa ajung sa-mi botez blogul. Stateam la un pahar de vorba cu baiatu’ meu si am atins capitolul “blog”. El vrea sa aiba un blog in care sa-si verse toate nemultumirile si toata scarba care-l cuprinde zilnic din simplul motiv ca traieste in Romania. Apoi, m-a intrebat despre ce o sa fie blogul meu. I-am raspuns ca as vrea ca blogul meu sa fie “ceva pozitiv” si asa i-a ramas numele. Pentru ca ne completam reciproc, el si-a intitulat blogul “ceva negativ”. Asa ca daca simtiti vreodata ca la mine povestile se transforma in roz gretos – imbatator, e cazul sa intrati pe blogul lui ca sa va dregeti cu ceva mai “dur”.
Mi-as dori ca acesta sa fie blogul oamenilor simpli si sinceri, care se imbraca in camasi dar cu manecile suflecate, pe care nu ii deranjeaza sa stea in picioare la concerte, care simt nostalgia calatoriilor cu trenul, care nu inteleg filmele europene, fara ifose si fasoane, carora li s-a intamplat macar o data in viata sa li se pateze blugii de iarba si nu de aia care se fumeaza, ci de aia verde care ramane in pamant. Si daca mai sunt in lumea asta oameni care raman cu privirea tampa cand vad barbati care arata ca femeile si femei care arata ca barbatii, sa vina aici ca o sa le placa ce citesc. Am cateva pe suflet despre lumea asta maltrata de trenduri si business. Au ramas putini cei care stiu ca valoarea nu se raporteaza neaparat in bani si in proprietati.
In mintea mea paranormala as vrea ca scumpii utilizatori de internet care poposesc din greseala pe blog si se incadreaza in tagma de oameni pe care o urasc, sa sufere macar o clipa. De ce? Pentru ca perpetueaza o specie care nu merita bani si ajutoare de la stat, pentru ca fac ca planeta sa fie o lume ciudata si confuza pentru copiii nostri. Asta ar fi intr-adevar ceva pozitiv! Nu, nu cred ca e ca cazul ca o hippie ca mine sa devina ipocrita si sa spuna ca e bine oricum, pentru ca nu e bine oricum! Si toata chestia asta cu toleranta e numai apa de ploaie daca-ti anihileaza spiritul critic si bunul simt, asa ca nu e bine oricum. La revedere pana data viitoare!